Sute de monede de aur vechi de 1000 de ani, dezgropate în Israel

Foto Credit:&nbspReuters

Sute de monede de aur vechi de 1000 de ani dezgropate în Israel

Sute de monede de aur masiv, ascunse într-un vas de lut timp de peste o mie de ani, au fost dezgropate recent în centrul Isrealului.

Potrivit Autorității Israeliene pentru Antichități, comoara a fost descoperită pe 18 august de câțiva adolescenți care făceau voluntariat pe un șantier de excavare unde se construiește un nou cartier.

Identitatea proprietarului este încă un mister, dar ancheta a dezvăluit că zona în care a fost găsit vasul de lut adăpostea odinioară ateliere.

Se crede că persoana care a ascuns monedele spera să le recupereze, deoarece vasul a fost fixat cu un cui.

Publicitate
Publicitate

„Persoana care a îngropat această comoară în urmă cu 1.100 de ani trebuie să se fi așteptat să o recupereze și chiar a fixat vasul cu un cui pentru ca acesta să nu se miște. Putem doar ghici ce l-a împiedicat să se întoarcă pentru a colecta această comoară”, a declarat Liat Nadav-Ziv, directorul săpăturilor, citat de Reuters.

Unul dintre voluntarii care au găsit comoara a declarat că aceasta arăta ca niște frunze subțiri de aur înainte ca săpăturile să fie finalizate. La o privire mai atentă a vasului, el și-a dat seama că erau monede de aur.

„Am săpat în pământ și când am excavat solul, am văzut ceea ce părea a fi niște frunze foarte subțiri. Când m-am uitat din nou, am văzut că erau monede de aur. A fost foarte emoționant să găsesc o comoară atât de specială și de veche”, a declarat Oz Cohen.

Peste 425 de monede de aur pur de 24 de carate au fost dezgropate din sit. Cele mai multe dintre ele datează din perioada abbasidă, în urmă cu aproximativ 1.000 de ani.

Arheologii Liat Nadav-Ziv și Elie Haddad de la Israel Antiquities Authorities au declarat într-o declarație comună că descoperirea este „extrem de rară”.

Robert Kool, expert în monede, a declarat că această colecție ar fi adus suficienți bani pentru ca cineva să cumpere „unul dintre cele mai bune cartiere” din Futsat, capitala bogată a Egiptului în acele vremuri.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.